- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -
de Ioana-Raluca Raducanu
2009-03-25 | |
Despre Margareta Vis s-a scris o singură dată
Era iarnă şi Margareta a fost văzută umblând goală pe stradă.
Textul avea 250 de caractere şi era un articol de coloană într-un cotidian. Fotografia care îl însoţea era ilustrativă. Bineînţeles trupul fotografiat aparţinea unei fete necunoscute de pe net. Era în iarna lui 2003.
Fata îşi poartă părul despletit şi are ochii negri.
Apoi, într-o zi, a fost la circul din oraş. Cămila era într-adevăr nesuferită, avea să spună mai târziu – în toamna lui 2001.
Visa ca tatăl său să fi fost preot. Cânta în amvon în timp ce-şi bărbierea cu grijă obrajii.
Curând după aceea avea să se descopere că are o mătuşă moartă de mult a cărei moştenire 1200 de zeni japonezi i-o lăsase fetei. În primăvara lui 2009 moştenirea avea să fie sustrasă într-un mod judicios de către o altă rudă care se dovedise şi ea a fi moartă încă din ’72 pe cînd bunica încă aştepta americanii la poartă.
Tatăl său, Grigore Vis, poet, petrecea ore rezonabile în faţa biroului de scris, după ce se întorcea de la slujbă şi-şi îndeplinea treburile casnice. Ea înseşi nu arătase vreo înclinaţie spre vreuna din preocupările spiritului. Era bună şi inimoasă. Avea părul blond şi cămaşa albă.
Noaptea, prin 2005, într-o vară caldă, trăgea jaluzelele de la geam şi lăsa aerul răcoros să-i intre în cameră.
Leave a Comment so far
Leave a comment
