poezie
- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -
de Ioana-Raluca Raducanu
2007-11-24
Se îmbată cuvintele.
Cuvintele bete curg
Ca vinul în adevăr***
Premisă al cărei miracol îşi uită menirea
Uitarea cuvintelor trece nepătrunsă de nimeni.
Uitarea joacă feste adevărului
Îl aşează blândă pe scaunul electric,
Îi masează blând tâmplele cu spirt
Sanitar
Uitarea e septică
Înaintea morţii adevărului
Adevărul nu va mirosi niciodată a stârv şi a dejecţii
Uitarea îl îmbălsămează cald cu etanol şi alţi compuşi chimici
Adevărul e o mumie bine îmbălsămată.
Nu e nici un miracol
La mijloc
***
II. Premisă futilă. În care moment ne pierdem cumpătul
Trebuie că Cervantes a ales să se reîncarneze la nesfârşit.
E o premisă bună
Dar nu funcţionează decât pentru cuvinte.
Cuvintele îl iubesc pe Cervantes, Cervantes nu iubeşte cuvintele.
Premisa nu suportă contraargumente
Deşi infirmă tot ce s-a scris vreodată despre Don
Trebuie totuşi adusă explicitarea
***
II. b. Moment în care se aduce explicitarea premisei
Cuvintele se scriu pe măsură ce gândul zboară
Fără nici o întrerupere
Cuvintele nu se lasă altfel chemate
Se ştie de când lumea
De aceea Don iubeşte
Cuvintele şi femeile.
În femeie există exact atâta adevăr cât în cuvânt.
***
II. c. Justificare
Nu se ştie cum a apărut Don în metapoem
Unii spun că era de la început acolo
Noi spunem că a venit la chemarea cuvintelor
***
[cuvintele sunt singure în posesia adevărului]
Rişti mult când stai în papucii lui Wittgenstein
Chiar fără să vrei
Posesia adevărului e doar un fel esenţial de a fi al cuvintelor
Cuvintele rămase fără lume a lor
Vin să-şi instituie regatul de adevăr
Pe această lume
Nu poţi deposeda fără să-ţi pregăteşti armele pentru război
Beware!
Cuvintele au vorbit
***
III. Despre cum a devenit metapoemul sângeros
Totul a început prin iubire
Don iubea cuvintele şi femeile
E simplu
***
IV. Într-o zi, Don,
a răspuns chemării cuvintelor’
_______________
‘Să fie într-adevăr aşa? Adevărul este în cuvinte.
***
V. Cuvintele, singure nu sunt confuze.
Cuvintele mature sunt războinice.
Trebuie să vorbim despre cuvinte
Cuvintele se simt singure
Au crescut, sunt mature şi şi-au dat seama că totul e o iluzie
Cuvintele nu se mai lasă scrise.
Asta e ceea ce trebuie spus
Adevărul nu poate fi spus
Pentru că el se află exclusiv în cuvinte
Iar cuvintele
Nu pot fi spuse de două ori
Adevărul, deci
Se cuvinţeşte
***
VI. Despre cuvintele cuvioase (unde cuvintele îşi amintesc de copilăria lor)”
Se spune că ele pot fi de mai multe feluri, cuvintele.
Albastre spre exemplu
Dacă se nasc dimineaţa, devreme
Dacă mor înnecate
Dacă se luptă pe viaţă şi pe moarte
Dacă le vezi de pe lună
Dar nu e câtuşi de puţin adevărat
În fapt, cuvintele sunt cuviincioase
____________
”„Cine e stăpânul cuvintelor”
***
VII. Cuvintele încuviinţează
Cuvintele au vorbit!
***
VIII. Despre ce-a mai făcut Don între timp
Nimic.
***
IX. Despre cum să te descurci cu lipsa de sens
Dacă cuvintele nu au sens asta este pentru că sunt adevărate.
***
X. Aveţi răbdare cu cuvintele
Abia acum învaţă să se spună singure
Şi acum să trecem mai departe
***
O premisă pe care o iubesc – sau premisa pe care o iubesc
Aparent ele nu sunt acelaşi lucru
Dar, construim -
Ele sunt la bază
De la ele plecăm şi ele ne susţin
Aici trebuie construit un întreg sistem”’
Dar… nu se poate… pentru că de aici ar începe totul.
Ca într-un vis.
iar cuvintele tocmai s-au trezit
La adevăr.
În plus, acesta este sfârşitul.
___________________
”’Avertisment! Dragi doamne şi domnişoare, nu vă grăbiţi să obiectaţi. Dacă ele sunt adevărate, şi ele sunt adevărate, într-adevăr, cuvintele, asta nu înseamnă că ele nu pot să mintă, aşa că, este absolut pertinentă, reală şi posibilă construcţia unui sistem, sau orice altă construcţie, ori construire, de altfel.
***
Nocturnă
Dacă avem ceva de spus, vedem doar noaptea
Ziua este regatul cuvintelor
Non-sensul, irealul, iluzia
Maya
Ele singure stau ziua în adevăr
***
IX. Unde îşi face din nou apariţia Don
Maya este o fată pe care o iubesc
Maya e fata pe care o iubesc
E o fată solară, ca şi premisele pe care se construieşte
Aici însă nu vorbim despre construcţii
Fiindcă ele sunt iluzorii
Iar noi nu vorbim despre cuvinte
Iar cuvintele sunt adevărate
Ele nu sunt vorbite, sau scrise sau vorbite sau scrise despre sau pictate sau cântate
Ele nu sunt
Ele vorbesc
Dar unde este Don?
***
VIII. Dar unde e Don?””
În lumea în care totul a mai fost făcut o dată. Sau de mai multe ori. Don, împietrit în cuvinte împietrite, rotunde, fără colţuri, fiecare în sfera lui, joacă ping-pong cu cuvintele la zid. Pentru Don, însuşi metapoemul trece în metaproză””’. Aici e singurul loc în care cuvintele ascultă. Trebuie făcută o pauză, iar ele au acceptat să coopereze, chiar în momentul lor de repaos. Poate în amintirea sclaviei, a momentelor în care, obosite, se puteau aşeza pe verandă după ce au terminat tura la tăiat trestie, dar cântau din banjo, pentru a-şi distra în continuare stăpânii”””. Si, astfel, acceptă să vorbească. Aici, ele trebuie să vorbească despre Don, dar în aşa fel încât să spună şi adevărul. De aceea le place. Să revenim la Don.
Unde e Don e trist si singur şi rece şi miroase a mort. Unde e Don şi e trist şi singur şi rece şi miroase a mort? În lumea în care totul a mai fost făcut vreodată. De aceea Don s-a întors spre trecut şi îl reiterează, îl răzbună, îi pune flori pe mormânt. Sperând că mirosul are să dispară. Ca atare Don nu este nici mai bun nici mai rău decât oricare alt don. Pe parcursul scriiturii – nu neapărat al acesteia– , sperăm însă că Don va găsi calea. Cuvintele stau să-l ajute. Va putea el să le spargă învelişul? Vor reuşi ele să se facă auzite? Aceasta e o posibilă intrigă. Şi chiar ar putea fi una. Cuvintele încă, însă, nu ştiu, nu s-au hotărât, dacă aşa are să fie.
__________________
””El îşi face apariţia când te aştepţi cel mai puţin. E una din trăsăturile lui esenţiale.
””’Lucru vizibil şi în alte locuri ale metapoemului. Desigur, nu locuri comune.
”””„Cine e stăpânul cuvintelor?”
***
VII. Despre ciudata fiinţă
Nu poţi doar fiinţa în adevăr.
Trebuie să:
- fiinţezi cuvios
- cuviincios
Trebuie să: încuvinţezi.
Dacă vrei să fiinţezi în adevăr
Oricum
Este singurul fel
De a fiinţa
Pentru că nu poţi doar fiinţa
Fiindcă nu e în adevăr
Iar cuvintele, cuvincioase
Cuvioase,
Stau la pândă
Aşa că nu-ţi mai pierde vremea fiinţând
Încuvinţează!
Aceasta este porunca cuvintelor
***
VI. Aceasta este porunca cuvintelor
Acesta este adevărUL
Şi nimeni altul
***
V. Se riscă aici o falsă legitimare
Don trăia singur departe de Maya.
Acesta este adevărul.
Ca atare, Don era cuvios, Don era pur şi simplu.
În adevăr”””’.
Până acum puteaţi deja să vă puneţi problema enunţurilor de tip tautologic, fără conţinut informativ, fără semnificat.
E o falsă problemă.
Deoarece scriitura aceasta este doar o încuviinţare. Ca atare nu este altceva, nu se bazează deci pe pretenţii, de tip raţional, la adevăr.
Cuvintele au vorbit!
_____________
”””’Să fie acesta, adevărul?
***
IV. E vremea ca Don să moară în economia scriiturii
Este absolut limpede şi adevărat că povestea lui Don nici n-a început încă.
Cert este că Don moare la sfârşitul poveştii. Oricum, orice Don moare odată cu sfârşitul poveştii. Şi în această măsură, doar, moare şi Don la sfârşitul poveştii sale, simbolic”””” .
Oricum, în această accepţiune, propriu zis, Don era oricum mort, de la începutul poveştii.
Din păcate, despre ce a făcut Don înainte ca povestea lui să înceapă s-a scris deja.
Dar oricum, toate astea nu spun nimic despre Don.””””’
Aşa că nu putem spune absolut nimic despre Don.
Şi acesta este adevărul.
Sit Tibi Terra Levis!”””””
__________________
””””Posibila interpretare acestor explicaţii ca fiind redundantă se datorează exclusiv liniştirii posibilelor cititoare care impresionate de destinul tragic al acestui Don, ar putea suferi peste măsură crezând – totalmente eronat – că moartea lui Don ar avea vreo legătură cu vreo moarte fizică, sau reală, simbolică sau de orice altă natură. Pentru aceste stimate doamne vom sublinia pentru ultima oară că aceasta este o moarte exclusiv în economia scriiturii. Altfel spus, doamne şi domnişoare, moartea lui Don nu face nici un sens ascuns, nu căutaţi alte semne si simboluri pe parcursul acestei scriituri care să vă indice găsirea unei posibile explicaţii a morţii lui. E simplu. Ne apropiem de final. Deci Don trebuie să moară. În economia scriiturii. Ca să fim şi mai expliciţi, nu vrea nimeni să-l omoare pe Don! Deci nu săriţi să-l salvaţi!
””””’Cuvintele exultă deci de fericire. Pentru că acesta este adevărul!
”””””Doar în economia scriiturii. (Avem o deosebită stimă pentru sufleţelele doamnelor şi domnişoarelor. Nu vrem să aducem vreo rană, de aceea, ne cerem scuze dacă am insistat cu precauţiile.)
***
III. Încă nu s-a vorbit despre elipse
Şi nici nu se va vorbi pentru că ele nu sunt
De aceea ele există
Şi acesta este adevărul.
Cuvintele au vorbit!
***
II. Nu se cunoaşte autorul
Titlurile scriu singure conţinutul
Nu mai avem nevoie de umplutură
Cu această specificare am eliminat şi problema autorului
A cărei cunoaştere este o recunoaştere
Cuvintele au vorbit
Această pagină trebuia să fie goală
Însă noi nu suntem încă pregătiţi pentru asta.
***
I. N-am spus absolut nimic
- cu mândrie se poate afirma
Cuvintele au vorbit!
_____________________________***____________________________
*Sau al doilea metapoem despre cuvintele care se spun singure
11. august, 2007, © Ioana-Raluca Răducanu
Leave a Comment so far
Leave a comment
