Am să trag scaunele
Ca să se poată aşeza
Cuvintele
Să se certe între ele
Cuvintele cele atotspunânde
Cuvintele cele
Care se visează, pe ele,
În tăcere.
În visele mele.
Născânde în ea
La limita muţeniei.
În poemul meu dau foc păşunilor
aşa încât să se întindă cuvintele
în poemul meu
e linişte şi pace
cuvintele se ceartă
tăcute în vis
cuvintele mele
au toţi dinţii scoşi
pentru a nu fi tentate să se urle
să râdă sau să danseze
dar asta pentru scurt timp
doar de Ramadan
II. Cuvinte cuminţi cu dinţii scoşi.
Cuvinte cuminţi cu dinţii scoşi,
Ramadanul a luat sfârşit
E vremea recoltei, iar voi trebuie să vă întoarceţi în lumea voastră
Spuse copilul.
Cuvintele nu-l ascultau.
Stăteau lipite de el.
Tremurau.
Copilului i s-a făcut milă de ele
Şi le-a învelit cu o pătură
III. Uitarea e blândă cu ele
Le lasă să zacă puţin, până se trezesc de-a binelea
Cuvintele, obosite, îşi pierd treptat rostirea,
încep să şoptească –
din ce în ce mai încet –,
îşi strâng uşor buzele
şi tac.
Cu ochii larg deschişi.
IV. Nesomnul
Stoarce vlaga cuvintelor
Ele se fac moi, lichide
Curg fără şir, fără sens
Se rotesc
Cuvintele mele au început să tremure
Nu mai au sânge
Cuvintele mele cer sânge nou
Sânge proaspăt
Cuvintele mele te cer pe tine
Toate poate
Tu ai ştiut asta şi ai plecat
Ţi-era frică de cuvintele mele însetate
Poţi dormi liniştit acum
N-ai să mai fi legendă’
‘ Legendă – Nu pune seamă pe vorbele spuse la mânie, dragul meu, oricum, o legendă se scrie – cu necesitate – şi singură . Prin noi şi din noi, cu sau fără voia noastră.
V.
Nu ştie nimeni când începe Ramadanul.
Pare-mi-se.
Cineva dă semnalul.
Un sunet dezlănţuie orgia cuvintelor moi
Aş putea să învăţ să scriu în cuvinte fără sevă
Aş putea să mă aştern pe mine în faţa lor, ca o trenă
Te-aş putea trece în nefiinţă
Aş putea inventa
Cuvintele mele ar deveni atunci o poveste
Eu, sub ele, călcată în picioarele lor moi
De balaur
Cuvintele mele ar putea fi calde
Dacă ar fi calde, pasul lor ar fi ca un masaj blând, cardiac
Aş putea să-ţi masez zilnic picioarele cu ele
VI.
Între timp, Ramadanul se va fi sfârşit
Pendulat în stânga şi-n dreapta
Îşi va cere dreptatea lui
Cuvintele, cuminţi, vor înceta să mai tacă
Cine e stăpânul cuvintelor?
VII. Cuvintele mele sunt stârvuri minuscule
De diferite dimensiuni
O lună, 2 zile, şi aşa mai departe…
VIII. Într-un haiku trebuie să…,vezi bine,
Regula
Ai putea să scrii
Dar te opreşti
Cuminţi, cuvintele tac fără să pună vreo întrebare
Evident, sunt nemulţumite.
Vor fierbe de mânie.
Dar totul în sinea lor.
IX.
Metapoemul are două părţi
E o creatură a lui Dumnezeu, probabil.
Trăieşte singur şi necitit de nimeni
Nimeni nu l-a văzut vreodată
Nimeni nu ştie
nimic
de existenţa lui
Aşadar e inofensiv
X. Între timp, subcultural, Ramadanul stătea pe limbă.
Trece repede dintr-o stare într-alta, jonglează cu clipele
Le mestecă, scuipă
Ramadanul e şi el un cuvânt singur
Clipele nu se supără
Atâta toleranţă şi nici un pic de vlagă
Cuvintele stau să moară
IX.
Mor cuvintele!
Vlagă, ploaie, strigă la cer!
Strigă la cer încet, sopteşte, incantează
Ce faci tu când mor cuvintele?
Inventez o poveste
Tabla 10.
Nu te închide în cerc nici în sferă
Abstractul doarme lin
În mânia cuvintelor moi
Nu-ţi cere dreptatea, scuip-o de la tine
Ca pe un şarpe de la sân
Tabla 9.
E o minciună!
Totul e o minciună
Tabla 8.
Nu dori nimic nici cercuri, nici sfere
Tabla 7.
Ce e dincolo?
Taci!
Tabla 6.
Treci mai departe!
Tabla 5.
Dormi!
Tabla 4.
Mănâncă!
Până nu mai ai nimic de spus
Tabla 3.
Povesteşte doar pentru tine!
Cu gândul
Tabla 2.
Treci dincolo!
Unu.
000.
– Dacă ar fi un haiku, ar fi un haiku lung, care nu ţine cont de nimic. Nici de mamă, nici de tată, nici de fraţi… Toate surorile haiku-ului au murit. De bătrâneţe. Fiindcă erau prea lungi.
– Ce sunt metapoemele?
Dacă am fi americani, am putea mai bine să ne măsurăm vorbele?
Ceasurile lor sunt mai precise?
Şi metapoemul e tot un poem…
Asta nu e deloc bine. Dar, n-ai decât arme albe.
Ai trecut peste Moise. Nu i-ai spus numele. Asta fiindcă un metapoem îşi respectă sursele.
Câte şi mai câte, verzi şi uscate. Asta când n-ai nimic de spus?
Cine vorbeşte de vorbe aici?
Cuvintele mele sunt ale mele.
Nu le dăm, cuvintele nu se dau. Cuvintele se întind lascive în paturi cu cearceafuri de mătase. Mătasea e japoneză, deci are şi roşu şi negru. Paturile albastre sunt pentru băieţei.
Cât de lungă este o construcţie critică. Ce fel de fundaţie are. Ce fel de acoperiş.
Când şi unde poţi scăpa de ea.
Astea sunt întrebările mele!
000.
Nu mai avem cifre…
Cuvintele stau debusolate, fiecare pe bucata ei de sârmă. Cuvintele, nu sunt neutre.
Scriem şi criticăm.
Spunem adevărul. Siguranţa lui „eu vorbesc” e totul. “Cel decat care nu poate fi gandit nimic mai mare”.
Revenim.
Cuvintele nu mai au vlagă. Nu mai au vlagă pentru că nu mai sunt cuminţi. Temele încep să se repete. Acustic, statistic, probabilistic şi temporal vorbind cu cât cuvintele sunt mai lungi, cu atât mor mai târziu.
Cuvintele sunt moi fiindcă am tras de ele. Cuvintele s-au supărat şi vor să le uităm.
Cuvintele stau liniştite sub pătura copilului.
Cine e stăpânul cuvintelor?
Azi, ieri, sau mâine?
Oricine ar fi, e stăpânul lor fiindcă ele îl vor.
Cuvintele stau liniştite sub pătura copilului.
Şi copilul?
Copilul dă nume. Copile, dă nume cuvintelor:
I. Cum se scrie un metapoem?
II. Fără titlu
III. Drumeţie prin barba împăratului verde de la Miazănoapte, care a încălecat pe-o şa
IV. Teribila poveste a celor trei furnici înecate într-o singură picătură de ploaie
V. Umbre
VI. Reţetar de micropoeme reuşite
VII. Patentar de prereproducţie a distilerinţilor
VIII. Doi pui vii şi-au găsit sfârşitul
XI. Aberenteis nocturnalia crescentia finitum
X. Sit, tibi…! Good boy, Tibi!
IX
Adevărul zboară, minciuna rămâne! Hehe!
De aici încolo…
Alegerea
X
Zece, Zece, unde eşti zece?
Gellu e prin mlaştini! Du-te după el şi adu-l viu. Cu preţul prostirei
Haide, ca gândul!
Ca piatra!
Ţipă! Şi ţipătul tău va zbura până sus, la cer!
Şi ţi se va da!
Nu minţi în chip cioplit!
Dacă te opreşti mori?
Mâine e o nouă eu.
Mai bună, mai frumoasă, mai pură, mai adevărată şi mai mare. E o eu mare cât o apă – sub incidenţa unuia din … somn… vise… somn… vise… somnic, copil. Copiii fac somnic. Vreau să fiu copil. Dă-mi nume, copile! În visele tale, vreau să am numele meu. Doar al meu. În Numele Tău.
În Numele Meu!
Scrisorile să tacă!”
Ramadanul cuvintelor a luat sfârşit.
E ora spuselor ce se
spun.
Tot.
Singure.
To be continued
”În loc de motto: Dragul meu, între şerpi şi cocoşi stau balaurii, zmeii, grifonii, dumnezeu, porumbeii, fluturele alb al verzei, varza de bruxelles, piticii care au stat cu mâinile-n sân când Albă-ca-Zăpada s-a înnecat cu mărul, din fericire a fost norocoasă, şi bine totuşi că au conservat-o că altfel prinţului i-ar fi fost scârbă să o sărute şi ar fi fugit, Arheopterix – evident, Strindberg, Foucault, Eliade, Bataille, poate Heidegger, un mediul gazos cu vagi urme de oxigen, „e egal mc pătrat”-ul, ugly kid Joe, Enescu, Bartok, spanacul, Popeye, Matheus Grunewald, Coelho, o stea colorată sau nu, dar care are clar şase colţuri – mai precis orice fel de stea, colorată sau nu, în toate culorile spectrului sau in cate una, cu 5, cu 6 colţuri, indiferent de număr, de fapt, cu vârful în sus sau în jos, Bjork, Deleuze, Oriana Fallaci, Anselm din Canterbury, Marilyn Monroe, Manson, Ted Bundy, Papinni, Jim(i), două perechi de aripi care oricum nu folosesc la nimic, toţi obscurii Evului Mediu, îngerii, normal, o minte frumoasă, Sandra, Barry, White, Brown, Faust, Feast, Fist, Begin, began, begun, Gun, o floare, iarbă prin păr, 1 Mai, Vama Veche, Kant, Coco, Dumbo, Rosie, Lolita, Lupul din Scufiţa Roşie, Vânătorul de căprioare, bunica, mama, tata, sora, Paganinni, Woyczeck, Rolling Stones, Led Zeppelin, Francesca Woodman, Oko Yono, Gala, My Di(y)eing Bride, Ana Karenina, taxiul, blocul-vapor, vasul de croazieră cu teren de golf deasupra, calcanul, metrosexul, 1984, un chef teribil de dragoste prin 2046, Calvino, „Cum să fi un om de succes în 10 şedinţe de câte o oră”, podurile…,… deci nimic…?. !
*
Metapoem de rigor-dictum. De Rigor-Dictum Metapoem. De rigor dictum Après-oú-contre-la-lettre.
© Ioana-Raluca Răducanu
Leave a Comment so far
Leave a comment
